ApaVital devine primul operator regional transfrontalier din România
20 mai 2021 Media

* A fost semnat Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind reglementarea construirii unor apeducte. ApaVital devine primul operator regional transfrontalier din România

România și Republica Moldova au încheiat în data de 20 mai 2021, Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind reglementarea construirii unor apeducte. Acordul menționat a fost semnat pentru Guvernul României de Excelența Sa, Daniel Ioniță, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Moldova, iar pentru Guvernul Republicii Moldova de Ghenadie Iurco, secretar de stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Acordul are un caracter de noutate, oferind cadrul juridic necesar pentru ca o companie din România, ApaVital Iași, să construiască apeducte cu subtraversarea râului Prut pentru alimentarea cu apă potabilă din județul Iași din România în raioanele Nisporeni, Ungheni, Glodeni și Fălești din Republica Moldova, între localitățile: Măcărești (România) – Măcărești (Republica Moldova), Sculeni (România) – Sculeni (Republica Moldova), Ungheni (România) – Ungheni (Republica Moldova) și în sectorul localității Tabăra (România).

“România demonstrează, și prin acest proiect, seriozitate și consecvență în susținerea tuturor cetățenilor Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat al Ambasadei României în Republica Moldova.

Ceremonia oficială de semnare a avut loc la Chișinău, în Sala de protocol a Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova, la ea participând și domnul dr. ing. Mihail Doruș, directorul general APAVITAL S.A, Iași, alături de domnul ing. Ioan Stoian, directorul APAVITAL M S.A. din Republica Moldova. Domnul dr. ing. Mihail Doruș a caracterizat semnarea acordului ca un “eveniment istoric, care permite ApaVital să-și extindă activitatea și în Republica Moldova, pentru a oferi servicii de calitate locuitorilor din această zonă”. APAVITAL M S.A. a fost înființată în anul 2014 și are ca obiect de activitate captarea, epurarea și distribuția apei pe teritoriul Republicii Moldova.

Proiectul APAVITAL S.A. de extindere a conductelor de alimentare cu apă potabilă din stația de tratare Chirița în Republica Moldova se va realiza în conformitate cu acordurile de cooperare încheiate între județul Iași și Raioanele Ungheni, Nisporeni, Fălești și Glodeni din Republica Moldova, în domeniul serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare.

În prima etapă se prevede realizarea unei subtraversări a râului Prut, între localitățile Măcărești (România) - Măcărești (Republica Moldova), proiect care se va adresa cetățenilor din treisprezece localități din Raioanele Ungheni și Nisporeni, cu o populație de aproximativ 30.000 de locuitori. Pentru acest proiect există proiectul tehnic și finanțare.

Prin proiectele existente se prevăd patru traversări (două subtraversări și două supratraversări) între localitățile Măcărăști (România) – Măcărăști (Republica Moldova), Sculeni (România) - Sculeni (Republica Moldova), Tabăra (România) - Viilor (Republica Moldova) și traversarea pe viitorul pod Ungheni (România) – Ungheni (Republica Moldova).

Demararea lucrărilor la traversarea Sculeni, care se va conecta cu apeductul Gherman - Fălești,  va face posibilă alimentarea cu apă potabilă a cincisprezece comune și a orașului Fălești, adresându-se unui număr de peste 40.000 de locuitori. APAVITAL S.A. intenționează ca la finalizarea celor patru traversări ale râului Prut să poată asigura apă de bună calitate și servicii la cele mai înalte standarde pentru aproximativ 120.000-150.000 de locuitori ai Republicii Moldova.

În perspectiva următorilor ani, după începerea proiectului, vor putea fi deservite cu apă potabilă cel puțin 4 orașe din Republica Moldova (Glodeni, Nisporeni, Ungheni și Fălești) și aproximativ 100 de comune, cu o populație în jur de 250.000 de persoane.